Nevroză de destin

Filed Under (, ) by Ana Onici on 30 May 2010

Posted at : 11:41 PM Links to this post



O simplă detaşare, desprindere de tine însuţi. Te priveşti plecând, aşteptând. Poţi merge oricând, oricum, oriunde. Nu te grăbeşti nicăieri în clipa în care realizezi că nu ai unde să ajungi.

Mai puţin decât orice

Filed Under (, ) by Ana Onici on 23 May 2010

Posted at : 5:35 PM Links to this post




" Există momente când eşti "mai puţin decât tine însuţi" şi mai puţin decât orice. Mai puţin decât un obiect pe care îl priveşti, mai puţin decât un scaun şi decât o bucată de lemn. Eşti dedesubtul lucrurilor, în subsolul realităţii, sub viaţa ta proprie şi sub ceea ce se întâmplă în jur... Eşti o fantomă mai efemeră şi mai destrămată decât a elementarei materii imobile. Ţi-ar trebui atunci un efort imens ca să înţelegi inerţia simplă a pietrelor şi zaci abolit, redus la "mai puţin decât tine însuţi" în imposibilitatea de a face acel efort. "

Max Blecher

Culmea echilibrului

Filed Under (, ) by Ana Onici on 20 May 2010

Posted at : 12:02 AM Links to this post



" Şi atunci cum de nu m-am prăbuşit până acum stând în picioare, de vreme ce însăşi axa de susţinere a corpului e ruptă? "

Max Blecher

Întâmplări în realitatea imediată

Filed Under (,, ) by Ana Onici on 15 May 2010

Posted at : 9:19 PM Links to this post




" Câteodată, noaptea, mă trezesc dintr-un coşmar teribil; este visul meu cel mai simplu şi cel mai înspăimântător.
Visez că dorm adânc în patul în care m-am culcat de cu seară. E acelaşi decor şi timpul aproximativ exact al nopţii; [...] Văd în vis şi simt poziţia în care mă aflu, ştiu în care pat şi în care odaie dorm, visul meu se mulează ca o piele subţire şi fină peste poziţia mea adevărată şi peste somnul meu din acea clipă, în această privinţă s-ar putea spune că sunt treaz: sunt treaz, dar dorm şi visez veghea mea. Visez somnul meu şi în acel moment.
Şi iată că de-odată simt cum somnul se adânceşte, se îngreuiază şi tinde să mă tragă după el.
Vreau să mă trezesc şi somnul îmi atârnă greu de pleoape şi de mâini. Visez că mă agit, că dau din mâini, dar somnul e mai tare decât mine şi după ce m-am zbătut o clipă, mă cuprinde mai greu şi mai tenace, încep atunci să ţip, vreau să rezist somnului, vreau ca cineva să mă trezească, îmi trag palme cu violenţă ca să mă scol, mi-e teamă că somnul mă va scufunda prea adânc, de unde nu voi putea reveni niciodată, implor ca să mă ajute cineva, şi ca să fiu zgâlţâit...
Într-un sfârşit ultimul meu ţipăt, cel care a fost mai puternic mă trezeşte. Mă găsesc deodată în odaia mea adevărată care e identică odăii mele din vis, în poziţia în care mă visam, la ora când bănuiam în coşmar că mă zbat.
Ceea ce văd acum în jurul meu diferă foarte puţin de ceea ce vedeam cu o secundă mai înainte, dar are nu ştiu care aer de autenticitate, ce pluteşte în lucruri, în mine, ca o răceală bruscă a atmosferei iarna, care măreşte deodată toate sonorităţile...
În ce constă simţul realităţii mele?
În jurul meu a revenit viaţa pe care o voi trăi până la visul următor. Amintiri şi dureri prezente atârnă greu în mine şi eu vreau să le rezist, să nu cad în somnul lor, de unde nu mă voi întoarce poate niciodată...
Mă zbat acum în realitate, ţip, implor să fiu trezit, să fiu trezit în altă viaţă, în viaţa mea adevărată. Este cert că e plină zi, că ştiu unde mă aflu şi că trăiesc, dar lipseşte ceva în toate acestea, aşa ca în grozavul meu coşmar.
Mă zbat, ţip, mă frământ. Cine mă va trezi?
În jurul meu realitatea exactă mă trage tot mai jos, încercând să mă scufunde.
Cine mă va trezi?
Întotdeauna a fost aşa, întotdeauna, întotdeauna. "

Max Blecher

Tu şi farul din interior...

Filed Under (,, ) by Ana Onici on 10 May 2010

Posted at : 9:49 PM Links to this post






... respiraţi poveşti, adunaţi nemărginiri, uniţi mări de dor şi de visare.