Necuvintele

rebuild in silence

2011-06-21T18:18:00.002+03:00

it was a cold day in february and we walked across the lake

2011-04-11T21:16:00.000+03:00

Fragile fragments

2011-04-03T09:40:00.000+03:00

Fascination street

2011-03-20T08:42:00.000+02:00

Situation initiale

2011-02-20T10:50:00.002+02:00

The Inevitable Fall

2011-01-28T20:31:00.000+02:00

Panica înălţimii (sau atracţia abisului)

2011-01-22T23:19:00.002+02:00

Convinge-mă că zborul nu doare.

and they have escaped the wheight of darkness

2011-01-16T18:00:00.000+02:00

Abstract walls

2010-12-23T12:07:00.000+02:00

Confesiunile unei ruine (sau despre infinitatea bucăţilor sparte)

2010-12-11T23:20:00.000+02:00

Solitary man

2010-12-02T20:41:00.001+02:00

He was drifting in and out of (in)sanity with his old bicycle.

And I walk with them

2010-11-26T08:54:00.001+02:00

Les deracines

2010-11-18T01:08:00.001+02:00

i will not forget that i have forgotten

2010-11-13T21:52:00.000+02:00

"Pe mine toamna mă cheamă castan"

2010-11-01T22:26:00.002+02:00

Când alunecam prin parcuri simţind bătăile ritmice ale ierbii şi ale asfaltului. Lăsându-ne în urmă sau privindu-ne înainte, dar mai ales oprindu-ne.

Oraşul cu un singur locuitor

2010-10-17T23:56:00.001+03:00

" În oraşul cu un singur locuitor
Timpul are o singură secundă
Ochiul meu vede o singură dată
Urechea mea ascultă un singur sunet
Prin parcul cu un singur arbore
Fac plimbări de un singur pas "

Mi-e toamnă

2010-10-06T12:49:00.001+03:00

Eu în zid abia mă mai aud

2010-09-26T01:20:00.003+03:00

Ai făcut la moarte semn - în vis

Concrete walls

2010-09-15T22:53:00.005+03:00

"The dreams in which I'm dying are the best I've ever had."

M-am uitat

2010-09-09T20:29:00.003+03:00

"M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă
Până când gândul
Mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
Adumbrindu-mă
Până când nevăzutul
Mi-a devenit văzut.
Stau ca şi cum cineva
Ar trebui să-şi aducă aminte de mine
Şi-ntre timp, ros de aer şi nins
Mi se stinge lumina-n oricine."

Unsprezece noaptea, cu dor

2010-08-29T23:21:00.005+03:00

"Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt."

Prelungiri II

2010-08-24T21:51:00.008+03:00

Trebuie să presăm pământul de sub tălpi şi să ne lovim cu putere în timp ce adunăm lumile din unghiuri opuse, dacă vrem ca umbrele să ni se întâlnească?

Prelungiri

2010-08-22T00:44:00.003+03:00

În prelungirea tăcerii se află întotdeauna umbra mea şi a ei. Acolo fără nicio ezitare, chiar şi în absenţa luminii sau în prezenţa cuvintelor, se identifică in denivelările pământului, luând forma şi amarul lui, cu un vis mort legănat în braţe.

" O umbră să fiu acum, să uit de greutate, oare aşa mă pot ridica? "

the inevitable

2010-08-18T11:05:00.002+03:00

Confesiunile unei ruine (sau despre cum se învaţă gradarea prăbuşirii)

2010-08-11T02:48:00.002+03:00

"Acesta este zborul meu."

No words from above...

2010-08-04T04:05:00.003+03:00

... breathing only pictures.

redefiningpurity [phase three]

2010-07-30T19:28:00.000+03:00

redefiningpurity [phase two]

2010-07-26T22:16:00.000+03:00

Waking up with stories of you to tell nobody

2010-07-21T21:34:00.000+03:00

redefiningpurity [phase one]

2010-07-16T18:32:00.000+03:00

Realms of detachment

2010-07-15T11:22:00.000+03:00

Another theme of loneliness

2010-07-07T11:23:00.005+03:00

Care este suma mai multor entităţi singuratice?

The theme of loneliness

2010-07-06T20:52:00.001+03:00

Un simplu dor

2010-07-06T11:05:00.008+03:00

Aventurile unui solitar, la malul mării.

their breath of/in summer

2010-07-05T14:09:00.004+03:00

Untitled (for guitar and moments)

2010-07-04T11:13:00.003+03:00

Gem Session

2010-07-03T21:41:00.005+03:00

- Căpşune sau vişine?
- Finetti

Captivitate de rol

2010-06-21T23:10:00.005+03:00

Te-am întâlnit, aşa cum mi se întâmplă frecvent. Te afli în faţa mea, îmi zâmbeşti uneori fugitiv, alteori te opreşti şi mi te aşezi pe umăr. De multe ori ai fost prea grea, cu toate că eşti un simplu copil. N-am să uit ochii aceia mari care îmbrăţişau o lume întreagă, genunchii zgâriaţi sau colţurile unde te piteai ore întregi pentru a putea contempla universul prea mare pentru a-l putea înţelege.

Ştiu că ţi-a fost greu, recunosc, îmi e şi mie. Ştiu de câte ori ai plâns şi cât de frecvent ai mai fi făcut asta de-ai fi rămas pentru totdeauna copil. Atunci nu aveam ce-ţi face, eram captivă într-un rol nedistribuit încă, apăream din când în când, dar fără formă şi încă nu am reuşit să aflu dacă sunt aşa cum ţi-ai imaginat. Dar să lăsăm regretele la o parte, eşti prea mică pentru păreri de rău.

Nu uita, te rog, că acum de-mi plângi, te pot consola, mă întorc la tine şi te las să-mi stai în braţe, să mi te aşezi în cap, să-mi intri în celule şi să-mi deranjezi circulaţia sângelui sau ritmul respiraţiei. Şi îţi promit că vom face magii, iar umbrele care te înspăimânta se vor stinge. Ne vom izola, în alte colţuri, gândindu-ne la strigătele mute din afara noastră şi vom dansa pe o melodie numai de noi ştiută, care se va repeta la nesfârşit.

Confesiunile unei ruine II

2010-06-07T22:41:00.001+03:00

" I'm building a cage to chew things over,
Far from where the rats can chew my brain "

Umbră. Copil

2010-06-03T21:00:00.002+03:00

Nevroză de destin

2010-05-30T23:41:00.005+03:00

O simplă detaşare, desprindere de tine însuţi. Te priveşti plecând, aşteptând. Poţi merge oricând, oricum, oriunde. Nu te grăbeşti nicăieri în clipa în care realizezi că nu ai unde să ajungi.

Mai puţin decât orice

2010-05-23T17:35:00.004+03:00

" Există momente când eşti "mai puţin decât tine însuţi" şi mai puţin decât orice. Mai puţin decât un obiect pe care îl priveşti, mai puţin decât un scaun şi decât o bucată de lemn. Eşti dedesubtul lucrurilor, în subsolul realităţii, sub viaţa ta proprie şi sub ceea ce se întâmplă în jur... Eşti o fantomă mai efemeră şi mai destrămată decât a elementarei materii imobile. Ţi-ar trebui atunci un efort imens ca să înţelegi inerţia simplă a pietrelor şi zaci abolit, redus la "mai puţin decât tine însuţi" în imposibilitatea de a face acel efort. "

Max Blecher

Culmea echilibrului

2010-05-20T00:02:00.005+03:00

" Şi atunci cum de nu m-am prăbuşit până acum stând în picioare, de vreme ce însăşi axa de susţinere a corpului e ruptă? "

Max Blecher

Întâmplări în realitatea imediată

2010-05-15T21:19:00.003+03:00

" Câteodată, noaptea, mă trezesc dintr-un coşmar teribil; este visul meu cel mai simplu şi cel mai înspăimântător.
Visez că dorm adânc în patul în care m-am culcat de cu seară. E acelaşi decor şi timpul aproximativ exact al nopţii; [...] Văd în vis şi simt poziţia în care mă aflu, ştiu în care pat şi în care odaie dorm, visul meu se mulează ca o piele subţire şi fină peste poziţia mea adevărată şi peste somnul meu din acea clipă, în această privinţă s-ar putea spune că sunt treaz: sunt treaz, dar dorm şi visez veghea mea. Visez somnul meu şi în acel moment.
Şi iată că de-odată simt cum somnul se adânceşte, se îngreuiază şi tinde să mă tragă după el.
Vreau să mă trezesc şi somnul îmi atârnă greu de pleoape şi de mâini. Visez că mă agit, că dau din mâini, dar somnul e mai tare decât mine şi după ce m-am zbătut o clipă, mă cuprinde mai greu şi mai tenace, încep atunci să ţip, vreau să rezist somnului, vreau ca cineva să mă trezească, îmi trag palme cu violenţă ca să mă scol, mi-e teamă că somnul mă va scufunda prea adânc, de unde nu voi putea reveni niciodată, implor ca să mă ajute cineva, şi ca să fiu zgâlţâit...
Într-un sfârşit ultimul meu ţipăt, cel care a fost mai puternic mă trezeşte. Mă găsesc deodată în odaia mea adevărată care e identică odăii mele din vis, în poziţia în care mă visam, la ora când bănuiam în coşmar că mă zbat.
Ceea ce văd acum în jurul meu diferă foarte puţin de ceea ce vedeam cu o secundă mai înainte, dar are nu ştiu care aer de autenticitate, ce pluteşte în lucruri, în mine, ca o răceală bruscă a atmosferei iarna, care măreşte deodată toate sonorităţile...
În ce constă simţul realităţii mele?
În jurul meu a revenit viaţa pe care o voi trăi până la visul următor. Amintiri şi dureri prezente atârnă greu în mine şi eu vreau să le rezist, să nu cad în somnul lor, de unde nu mă voi întoarce poate niciodată...
Mă zbat acum în realitate, ţip, implor să fiu trezit, să fiu trezit în altă viaţă, în viaţa mea adevărată. Este cert că e plină zi, că ştiu unde mă aflu şi că trăiesc, dar lipseşte ceva în toate acestea, aşa ca în grozavul meu coşmar.
Mă zbat, ţip, mă frământ. Cine mă va trezi?
În jurul meu realitatea exactă mă trage tot mai jos, încercând să mă scufunde.
Cine mă va trezi?
Întotdeauna a fost aşa, întotdeauna, întotdeauna. "

Max Blecher

Tu şi farul din interior...

2010-05-10T21:49:00.007+03:00

... respiraţi poveşti, adunaţi nemărginiri, uniţi mări de dor şi de visare.

Copilul nimănui

2010-04-28T23:25:00.003+03:00

Zâmbeşte înainte ca mocirla să-i inunde plămânii.

Complexitatea simplităţii

2010-04-21T01:14:00.003+03:00

Înlocuirea dorului din oase printr-o îmbrăţişare. Să fii smuls din tine însuţi... poate aşa mai reuşeşti să faci un pas, să-ţi îndrepţi umerii care poartă regretul...

Untitled

2010-04-17T14:34:00.003+03:00

Închişi în roşu, căutăm punctele de reper din podea
Ne lipim de pereţii reci pentru a simţi certitudinea spaţiului

Fără cuvinte, adunăm tăceri în balans
Cu spaime, trezim coşmarul

Forme singulare (sau poetica staticului)

2010-04-12T01:16:00.004+03:00

O cultură a fragmentelor III

2010-04-10T12:17:00.004+03:00

În fiecare bucată palpită un univers infinit.

Timpul nostru e în noi...

2010-04-08T00:16:00.004+03:00

În secunda în care ceasul a îngheţat de uimire, timpul nostru a început să bată. Nu e coerent, urcă şi coboară... Se opreşte pentru a lovi intens la următoarea clipire. Nu are ordine, nu se simte constrâns de geamuri. Sfidează orice mecanism, provoacă viaţa, iar sunetul transmis nu este repetitiv, monoton sau ireversibil, ci concentrează secole de trăiri şi bătăi ale inimii.

Timpul nostru suntem noi.

O cultură a fragmentelor II

2010-04-01T22:56:00.004+03:00

Lacrimi şi ploi

2010-03-29T01:18:00.003+03:00

Fereastra plânge, iar tu aduni în ochi mii de ploi...

Şi-atunci eu îţi şoptesc o poveste despre spaţii vaste, fără apăsări, îmbrăţişări ale aerului, miresme de liliac, litere desenând pereţii, aburi de cafea, răcoare de dimineaţă, ziduri care nu se contractă, geamuri care nu separă, clipe care se dilată...

Souvenirs d' un autre monde

2010-03-27T13:55:00.005+02:00

" D'où je viens le temps n'existe pas,
Les secondes deviennent des heures,
Les années de courts instant sitôt envolés
Et nos mots trompeurs sont remplacés
Par la musique et les couleurs
Qui flottent comme des parfums dans l'air ambré "

Alcest

Wearing the inside out

2010-03-20T22:30:00.005+02:00

Desfiinţând spaţiul, timpul, tot ce există între şi în afară. Neclintire inocentă, pierdere de sine sau doar un fel de a trăi în interiorul unei culori, în exteriorul unui gând, în jumătatea unui cuvânt.

Confesiunile unei ruine (sau despre cum se mai măsoară timpul)

2010-03-16T00:09:00.009+02:00

Timpul meu se măsoară în oameni. Uneori poveştile mă apasă atât de tare încât ţigla s-a prăbuşit într-una din camere. Nu, acum nu mai e nimeni aici, au plecat cu toţii. Tresar uneori când privesc de sus sau din lateral câte un vagabond cu un curaj destul de mare să se adăpostească aici, un spaţiu care nu mai ocroteşte, nici măcar de vânt sau de frig. Am devenit căminul celor care nu mai au nimic de pierdut.

Mă bucur că nu am picioare. Eu am ferestre. Sparte. Una lângă cealaltă, una în faţa celeilalte. Oare cum ar fi dacă oamenii şi-ar lăsa picioarele la intrare? Dacă ar fi construiţi din ferestre? Una lângă cealaltă, una în faţa celeilalte. Să le spargă, să iasă din ei, să-şi abandoneze tălpile, să nu mai mănânce pământul.

Timpul meu nu stă pe loc. În curând se lasă seară. Tic-tac... o bucată de var... tic-tac... un ciob... tic-tac... o viaţă...

Here's to the chaos inside (a toast)

Suspinul unei zile

2010-03-11T22:44:00.005+02:00

Pentru azi nu s-au scris cuvinte.

Pentru azi am amestecat compoziţia muzicală a paşilor şi tăcerea opririlor.

Pentru azi micşorăm distanţe, presimţind apropieri.

Un ultim cadou

2010-03-03T21:58:00.003+02:00

El: Atâtea plecări...atâtea reveniri...

Ea: Nici tu nu mai crezi...

El: Este a nu ştiu câta oară când îţi strângi picioarele şi le aşezi sub tine.

Ea: A nouăzeci şi noua oară, mai exact.

El: ... până la infinit nu mai e mult...

Ea: Iar mă consideri o copilă. Am să... Da, de data asta o să-mi iau şi ochii şi-i voi pune în buzunarul de la piept! Am să-mi dezlipesc şi buzele de pe carnea ta şi le voi arunca în rucsac!

El: Îmi place când te enervezi.

Ea: Te blestem! Mă înec cu tine!

El: Calmează-te, ia tot ce vrei, dar lasă-mi mâinile, degetele care desenează forme ciudate în aer şi în mine, apăsând pe răni ca să le cicatrizeze şi pe ochii pentru a-i ţine închişi. Ele ştiu exact unde mă doare.

Ea: Am să le las doar cât să le simţi căldura, să te învăluie şi să le duci lipsa în fiecare secundă de acum încolo.

El: Dar nu poţi să mă laşi singur aici!

Ea: Nu te las singur... Voi fi înlocuită de absenţa mea, avem aceeaşi formă, te va ajuta să înduri frigul, doar că-i goală şi n-are degete sau gust.

El: Dar rănile? Ochii?

Ea: Lasă rănile să curgă şi ochii să se deschidă.

Vis de imprumut

2010-02-24T02:48:00.005+02:00

Când viaţa nu te mai încape
Când ea a devenit prea mică
Te strânge, te loveşte
şi-ţi desenează pe pielea rece vânătăi,
Când totul pare interzis şi
nu poţi să sapi coşmarul minţii,
nu poţi să scoţi veninul printr-un urlet,
nu poţi să smulgi privirea din pământ,
nu poţi să tragi de nori cu dinţii,
nu poţi să-nfigi o unghie-n nisipul ud,
nu poţi să simţi cum vântul muşcă,
nu poţi să guşti o gură mută,
nu poţi să plângi un ochi închis,
nu poţi să rupi astăzi de ieri,
nu poţi să tai o oră moartă,
nu poţi să mori doar că ţi-e dor,
nu poţi să-ntorci din drum un gând,
nu poţi să spargi c-o piatră ziua
nu poţi să taci în linişti crude,
nu poţi să ţipi când totu-i surd,
nu poţi să tremuri în cădere,
nu poţi să cazi mai mult de-atât,
nu poţi s-aştepţi să vină pasul,
nu poţi să arzi distanţe-n palmă,
nu poţi să stingi distanţe-n pleoape,
nu poţi să uiţi că te-ai pierdut,
nu poţi să-nchizi durerea-n coaste,
Abandonează-te, primind un vis de împrumut
E bun, e blând, mototolit la colţuri
Ar trebui să-l ştergi puţin de praf
Trăieşte-l ca şi cum ar fi al tău
Dar nu uita, ascultă bine
Închide ochii, strâns închişi,
N-ai voie să trişezi, să vezi,
Nu poţi să...

Getting lost...

2010-02-20T00:14:00.004+02:00

... is sometimes the best way to find yourself.

Imprimând cu poveştile din noi fiecare centimetru străbătut.

Minu Blue şi-a ei lume infinită

Mai alb decat albul...

2010-02-12T00:23:00.009+02:00

Mă revolt, dar revolta se întoarce în mine, implozie la fiecare secundă. Şi nu, nu îmi oferă nicio siguranţă mintală lumea de afară. Muzica a devenit zgomot. Dansul nostru este greoi. Frigul exterior pătrunde în creier, trece prin carne şi sapă în măduva oaselor, iar cel interior pătrunde în aer, trece prin haine şi sapă în oameni.

M-am împiedicat, într-o dimineaţă, de o altă lume...

Dor de iarna din poveştile copilăriei, în care mă pierdeam cu tot cu gânduri în zăpada... Zâmbeam spunând către nimeni: albul fulgilor de nea este mai alb decât albul pur.

Visăm poveşti

2010-02-07T00:22:00.006+02:00

Hai să spunem o poveste.
Hai să visam cu ochii închişi.
Amintindu-ne ce am uitat despre ieri.
Rostind cuvinte asimetrice.
Să privim cum trăiesc între două, trei, infinite existenţe ce-şi intuiesc finalitatea.
Cum îşi întind vocalele şi îşi rup consoanele.
Cum se caută, crezând că ştiu conturul celuilalt.
Nimeni nu se pierde, nimeni nu se câştigă, totul ia o altă formă.

Hai să spunem o poveste.
Hai să visăm realitatea cu aceeaşi tonalitate a căderii.
Oboseala unui alt început, asemănător cu atâtea alte începuturi.
Prima clipire înspre primul oftat.
Primul oftat înspre tavanul clădit şi sfărâmat în minte de nenumărate ori.
Zaţul cafelei de dimineaţă amestecându-ne cu scrumul primei ţigări fumate.
Uitatul în oglindă, centimetru cu centimetru, până la descompunerea întregului.
Trecutul nopţii din piele, îngropat într-o haină oarecare.

Hai să spunem o poveste.
Hai să ne visam sfârşitul.
Devenim umbra umbrei umbrei noastre.
Păşim inegal, forţându-ne privirea în întuneric.
Călcăm pe umbre şi pe noi, neştiind care dintre noi (doi, trei, infiniţi) este mai
(i)real decât celălalt.
Ne desfacem degetele pentru că suntem atraşi de pereţii opuşi ai camerei.
De câte ori murim în douăzeci şi patru de ore? În şaizeci de minute? Într-o secundă?
Aşteptând să renastem, ne abandonăm cu pleoapele căzute şi cu frigul în oase.

fr. fragmenter

2010-01-25T23:00:00.005+02:00

(Lumea-i oarbă. Tu cum eşti?)

[...] şi ştii... mă simt bătrână, în armonie cu pielea, oasele şi ochii-mi decăzuţi. Nu te-aş mai atrage, aşa cum niciun corp învechit de timp nu mai reprezintă o enigmă. Toate sunt scrise pe trup, toate sunt la vedere. Mai putem noi oare [...] ? Iartă-mă, sperasem că şi "da" poate fi un răspuns într-o existenţă construită din "nu". Îl accept ca [...] viaţa mea.

Am deprins un automatism ciudat, poate-i doar o reacţie, un spasm. Continui să păşesc, mai nesigur ca altădată. Nu din cauza destinaţiei, doar ştim unde ne ducem cu toţii, ci din cauza picioarelor mele obosite de atâtea încercări, de atâtea reveniri. Acum nu mai fac niciun pas înapoi pentru că port în mine totul. Greutatea şi golul [...] mă sufocă, dar zâmbesc [...] nu ştiu ce altceva să fac.

Dacă ai putea să vezi cum decade totul în jurul meu... O infinită armonie, o tăcută înţelegere între mine şi aerul înconjurător. Privesc şi o mirare amară îmi modelează trăsăturile [...] ştie aşa cum şi tu ştiai cândva.

M-am gândit tot timpul la mii de vieţi alternative, regretul a devenit o a doua natură. Mă gândeam, în apăsarea nopţii, la cum am ştiut noi să [...] totul, devenind nimicul.

Ştiu, ştiu că vorbesc fără sens. Vroiam doar să [...] Nu te teme, am să tac [...] pentru tine.

(Lumea-i mută. Tu ai curaj să strigi?)

Apăsare

2010-01-04T00:07:00.007+02:00

Şi mi-e greu să privesc realitatea cu ochi limpezi

Când plânsul rece al cerului îmi apasă privirea

O cultură a fragmentelor

2009-11-26T01:34:00.012+02:00

Într-un univers compus din blocaje, fragmente şi degradări, revolta şi spasmul interior devin singurele certitudini ale vieţii.

Filmul mut

2009-11-18T03:07:00.008+02:00

( Schimbaţi decorul violet şi replicile fără sens )

Doamnelor şi domnilor, din acest moment începem filmarea... De ce filmăm? Ca să putem asista, ca martori muţi, la trecerea implacabilă a timpului, să conştientizam moartea celulelor, să vă privim disperarea şi nostalgia în ochi, strigătul şi invocarea unui trecut, care trăieşte în voi, dar într-un mod abstract, iar voi sunteţi prea conştienţi de trupul vostru pentru a putea privi esenţa.

Uitaţi-vă bine în jur... Niciodată nu va fi acelaşi soare, niciodată nu veţi mai păşi cu exact aceeaşi greutate de pe un picior pe celălalt, un asfalt, care va fi întotdeauna prea cald sau prea rece. Aerul pe care îl atingeţi (cu priviri, cu mâini sau cu plămânii) vă va lovi prea brusc sau abia îşi va face simţită prezenţa. Inspiraţi, expiraţi. Respiraţi. Inima nu bate la fel ca în prezent.

Stop cadru!

Să vorbim despre secunde. Construcţii aparent fragede, naive şi iluzorii. Secundele se clasifică în două categorii: categoria celor care participă bucată cu bucată la colosala construcţie a timpului şi categoria celor solitare, revoltate împotriva şirului infinit (în aparenţă) de stabilitate, ciclicitate, siguranţă. Monotonie, absurd.

Sunt secundele care ies în afara timpului pentru a defini cu adevărat existenţa mică şi efemeră a fiecărui om. Acesta este timpul care nu îmbătrâneşte, nu doare, nu sperie, ci determină, ridica, formează. În care sunteţi nemuritori, niciodată prea săraci, prea urâţi sau prea bolnavi. Întotdeauna perfecţi în această dulce imperfecţiune a umanităţii. Secunde care va înaltă şi vă cresc. Secunde care pulsează. Secunde care curg prin vene. Secunde care va urlă în plămâni.

Şi acum să continuăm filmarea trăirilor dezbrăcate de conţinut.

( This is not a time for silence )

To A Generation Of Destroyers

2009-11-17T02:06:00.004+02:00

Trecutul este în faţa ta

2009-11-01T18:14:00.006+02:00

Plecăm, purtaţi pe aripi
De uitare, de dor şi de strigăte goale,
Spre un abis ce ştie
Că timpul nu se măsoară în secunde

Timpul se amestecă în tine.

Trecutul este în faţa ta, iar viitorul te aşteaptă pe un peron, pe care-l poţi rata.

Coborâţi la următoarea?

Mara

2009-10-20T23:54:00.006+03:00

O văd cât de intens simte lumea din interiorul ei, cât de armonios se împleteşte cu aerul care parcă încetează să se mai inspire la atingerea ei. Îmbrăţişarea mistică. Fără a avea aripi, zboară. Un zbor neîntrerupt. Un zbor asumat, acceptat. Pentru că revolta din ea se traduce printr-o mişcare confuză de îndepărtare şi de izolare. Pentru că tot ceea ce îi rămâne este să îşi întindă braţele şi să se lasă purtată. Pentru că ştie... zborul intensifică emoţia căderii, greutatea apăsătoare, gustul de pământ de pe buze... dar e pregătită să zboare.

Nu ştiu cine e... Nu ştiu cum o cheamă... Pentru mine este Mara... sau Alma... sau...

Bucureşti Urban

2009-10-18T18:33:00.004+03:00

Oraş urban. Aer Urban. Străzi urbane. Clădiri urbane. Locuinţe urbane.
Vieţi urbane. Vise urbane. Speranţe urbane. Zâmbet urban.
Suferinţe urbane. Singurătăţi urbane. Disperări urbane.
Gri urban. Paşi urbani.
Sfârşit urban.

Ziduri

2009-10-18T18:30:00.001+03:00

Pentru Minu

2009-10-15T00:08:00.004+03:00

Cu drag... şi dor...

Marea de visare

2009-10-02T00:24:00.007+03:00

Valuri sărat-pustiite. Nisip galben-uitat. Vânt îngăduitor-nostalgic. Amestec armonios. Ne permite să ne aruncăm în pântecele unei mame care ne aşteaptă solitar. Uneori calmă, alteori zbuciumată. Păşim spre ea dezbrăcaţi. De orice calitate, de orice defect... Fiinţe ideale, abandonate, într-un context de-un albastru-pur. Fără ezitare, ne acceptă.

Contextul se schimbă, fiinţele ideale redevin oameni. Cu nenumărate calităţi, cu infinite defecte.

Dar ea e acolo. Chiar în tine. Te îndeamnă să priveşti şi să trăieşti...

...marea de visare

Tombée

2009-09-30T22:50:00.007+03:00

Je me promenerai dans l'oubli jusque mes pieds saingnent, en tombant dans la desolation.

Ziduri şi-o fereastră

2009-09-16T03:08:00.004+03:00

Tăinuite în spatele unor braţe aparent uscate. Prin ele palpită viaţa.
Ocrotite de atingeri verzi. Sacrificiul delicat al unei frunze.

Ascund poveşti şi realităţi alternative. De noi, trecători prin această lume, noi, care ne oprim o clipă din drumul nostru solitar, dramatic, fără sens sau destinaţie şi avem revelaţia unor ziduri şi a unei fereastre, în care se zbat paşii unui alt drum. Solitar, dramatic, fără sens sau destinaţie.

Poate că păşim pe acelaşi asfalt. Poate că respirăm acelaşi aer. Nu ar fi mai îmbietor drumul în doi?

Dar oare cum să uiţi de sacrificiul delicat al unei frunze?

Hotel Cişmigiu

2009-09-16T02:31:00.005+03:00

Hai să simţim hotelul în care
Trăiesc poveşti ce strigă
Şi prin pereţi să iasă vocea,
Cu disperări în non-culori
Şi cu tăceri oftate

Hai să privim cum zidul
Se sparge-n mii de rânduri,
Topeşte aşteptări ce dor,
Arzând distanţe reci şi surde,
Lipindu-ne cu gri suflarea

Hai să trăim hotelul şi ale lui suspine,
Mirându-ne, printr-o fereastră spartă,
De alte vieţi şi de afară,
De păşi care scâncesc şi care uită,
Că în ruine de clădiri sau oameni
A existat cândva o viaţă...

Privire de ansamblu

2009-08-28T22:01:00.006+03:00

sau îmbrăţişarea clădirilor cu ochii.

Respir Sibiul

2009-08-12T00:59:00.011+03:00

Prin gânduri şi prin vise nenăscute...

Prin ochi şi prin încadrări timide...

Prin gură şi prin sunete şoptite...

Prin urechi şi prin adieri ovale...

Prin nas şi prin mirosul în culori...

Prin mâini şi prin atingeri moi...

Prin tălpi şi prin paşi pierduţi în regăsire...

Prin mine şi prin călătoriile unei realităţi absurde.

Mă gândesc

2009-07-30T02:48:00.005+03:00

"mă gândesc la ea" spuse el, cu vocea tremurândă, cu emoţii care îl pot înălţa şi coborâ simultan, cu dorinţa ca ecoul acelor simple cuvinte să nu se spargă de un zid prea gros, ci să găsească fisuri, fisuri fine şi delicate, prin care să se strecoare încet, dar sigur fiecare rotunjire din fiecare literă.

"mă gândesc la ea" spuse el, vorbind cu absenţa, împărtăşindu-i acest secret, această concluzie nostalgică ce adună şi comprima trăiri intense, atât de intense încât nu s-au inventat vocale şi consoane pentru a le descrie în toată profunzimea lor.

"mă gândesc la ea" spuse el, pentru că ea e departe, dar nicicând n-a fost mai aproape. În minte, în vis şi în celule. În vieţi anterioare, în vieţi viitoare. În prezentul desenat în forme geometrice bruşte şi clare, dar cu mici bucle care ştiu să coloreze o existenţa.

"mă gândesc la el" spuse ea, cu vocea tremurândă, cu emoţii care o pot înălţa şi coborâ simultan, cu dorinţa ca ecoul acelor simple cuvinte să nu se spargă de un zid prea gros, ci să găsească fisuri, fisuri fine şi delicate, prin care să se strecoare încet, dar sigur fiecare rotunjire din fiecare literă.

"mă gândesc la el" spuse ea, vorbind cu absenţa, împărtăşindu-i acest secret, această concluzie nostalgică ce adună şi comprima trăiri intense, atât de intense încât nu s-au inventat vocale şi consoane pentru a le descrie în toată profunzimea lor.

"mă gândesc la el" spuse ea, pentru că el e departe, dar nicicând n-a fost mai aproape. În minte, în vis şi în celule. În vieţi anterioare, în vieţi viitoare. În prezentul desenat în forme geometrice bruşte şi clare, dar cu mici bucle care ştiu să coloreze o existenţa.

Sighişoara

2009-07-30T00:53:00.006+03:00

Casele îţi şoptesc poveşti în culori. Timpul stă pe loc, iar cerul este aproape....Atât de aproape încât dacă ridici braţele simţi că poţi atinge norii.
Acolo totul este posibil.

Trebuie doar să crezi.

Lumini şi Umbre

2009-07-03T01:30:00.004+03:00

Umbra învăluie ceea ce lumina abrutizează.

Lumina dezvăluie ceea ce umbra visează.

Ştii?

2009-06-24T00:25:00.006+03:00

Ştii ce fac clădirile din prea mult dor de oameni?

Reinventează sunetul armonios al căderii.

Ştii de ce clădirile se ruinează?

Pentru a fi mai aproape de oameni.

Voi doi

2009-06-07T14:19:00.010+03:00

Locuitori ai aceleiaşi celule.

Gemeni in uterul spaimei.

Pentru cei care au uitat

2009-06-04T00:57:00.009+03:00

Frânturi de viaţă neglijate, înăbuşite de zbuciumul surd şi delirant al creşterii.
Imagini ce apar cu teamă şi dispar brutal. Pentru că sunt lovite. Pentru că respiră în alb, în negru şi în prea multe amestecuri vagi de gri. Mai ţii minte ce miros avea aerul respirat în culori?

Este ideal să ajungi un om mare. Dar oamenii cu adevărat mari sunt cei care încă ştiu... de copilul din ei... care zâmbeşte timid şi întinde braţele. Ascultă-l, priveşte-l şi miră-te. Vei rămâne surprins... ştie atât de multe.

O stradă, un teatru şi...

2009-06-01T00:12:00.005+03:00

...ziduri bătrâne. Înţelepte. Care strigă doar cât să te facă să întorci privirea către ele. Respectă-le şi nu trece indiferent. Opreşte-te o clipă.

Uită-te.

Simţi?

Dacă ...

2009-05-25T22:43:00.008+03:00

...te-ai putea privi căzând...

...bucată cu bucată...

...la nesfârşit?

I love Bucharest...

2009-05-23T22:31:00.006+03:00

...cu ale lui ruine.

Back in black

2009-05-15T22:56:00.006+03:00

Zile care se concentrează în tine. Zile care te concentrează în ele.

Ana-theme şi balanţe rupte.

2009-04-07T22:21:00.007+03:00

Pentru că în încercarea de a găsi sensuri sau justificări, ferestre sau uşi sparte, prin care să evadez din realitate, m-am izbit de un zid prea înalt ca să poată fi urcat. Şi aşa mă opresc. Lângă el. Să mă susţină sau să îl susţin. Mă sprijin şi-mi plec privirea. Visez la nimic. Pentru că "nu doar morţii ştiu cum e să mori", mă zbat între două lumi.
Poate îmi vor creşte aripi...