Necuvintele

Hai să simţim hotelul în care
Trăiesc poveşti ce strigă
Şi prin pereţi să iasă vocea,
Cu disperări în non-culori
Şi cu tăceri oftate

Hai să privim cum zidul
Se sparge-n mii de rânduri,
Topeşte aşteptări ce dor,
Arzând distanţe reci şi surde,
Lipindu-ne cu gri suflarea

Hai să trăim hotelul şi ale lui suspine,
Mirându-ne, printr-o fereastră spartă,
De alte vieţi şi de afară,
De păşi care scâncesc şi care uită,
Că în ruine de clădiri sau oameni
A existat cândva o viaţă...