Necuvintele

O văd cât de intens simte lumea din interiorul ei, cât de armonios se împleteşte cu aerul care parcă încetează să se mai inspire la atingerea ei. Îmbrăţişarea mistică. Fără a avea aripi, zboară. Un zbor neîntrerupt. Un zbor asumat, acceptat. Pentru că revolta din ea se traduce printr-o mişcare confuză de îndepărtare şi de izolare. Pentru că tot ceea ce îi rămâne este să îşi întindă braţele şi să se lasă purtată. Pentru că ştie... zborul intensifică emoţia căderii, greutatea apăsătoare, gustul de pământ de pe buze... dar e pregătită să zboare.

Nu ştiu cine e... Nu ştiu cum o cheamă... Pentru mine este Mara... sau Alma... sau...

Oraş urban. Aer Urban. Străzi urbane. Clădiri urbane. Locuinţe urbane.
Vieţi urbane. Vise urbane. Speranţe urbane. Zâmbet urban.
Suferinţe urbane. Singurătăţi urbane. Disperări urbane.
Gri urban. Paşi urbani.
Sfârşit urban.

Cu drag... şi dor...

Valuri sărat-pustiite. Nisip galben-uitat. Vânt îngăduitor-nostalgic. Amestec armonios. Ne permite să ne aruncăm în pântecele unei mame care ne aşteaptă solitar. Uneori calmă, alteori zbuciumată. Păşim spre ea dezbrăcaţi. De orice calitate, de orice defect... Fiinţe ideale, abandonate, într-un context de-un albastru-pur. Fără ezitare, ne acceptă.



Contextul se schimbă, fiinţele ideale redevin oameni. Cu nenumărate calităţi, cu infinite defecte.



Dar ea e acolo. Chiar în tine. Te îndeamnă să priveşti şi să trăieşti...




...marea de visare