Necuvintele

Convinge-mă că zborul nu doare.

O simplă detaşare, desprindere de tine însuţi. Te priveşti plecând, aşteptând. Poţi merge oricând, oricum, oriunde. Nu te grăbeşti nicăieri în clipa în care realizezi că nu ai unde să ajungi.

Închişi în roşu, căutăm punctele de reper din podea
Ne lipim de pereţii reci pentru a simţi certitudinea spaţiului

Fără cuvinte, adunăm tăceri în balans
Cu spaime, trezim coşmarul

Je me promenerai dans l'oubli jusque mes pieds saingnent, en tombant dans la desolation.

Zile care se concentrează în tine. Zile care te concentrează în ele.

Pentru că în încercarea de a găsi sensuri sau justificări, ferestre sau uşi sparte, prin care să evadez din realitate, m-am izbit de un zid prea înalt ca să poată fi urcat. Şi aşa mă opresc. Lângă el. Să mă susţină sau să îl susţin. Mă sprijin şi-mi plec privirea. Visez la nimic. Pentru că "nu doar morţii ştiu cum e să mori", mă zbat între două lumi.
Poate îmi vor creşte aripi...