Necuvintele

El: Atâtea plecări...atâtea reveniri...

Ea: Nici tu nu mai crezi...

El: Este a nu ştiu câta oară când îţi strângi picioarele şi le aşezi sub tine.

Ea: A nouăzeci şi noua oară, mai exact.

El: ... până la infinit nu mai e mult...

Ea: Iar mă consideri o copilă. Am să... Da, de data asta o să-mi iau şi ochii şi-i voi pune în buzunarul de la piept! Am să-mi dezlipesc şi buzele de pe carnea ta şi le voi arunca în rucsac!

El: Îmi place când te enervezi.

Ea: Te blestem! Mă înec cu tine!

El: Calmează-te, ia tot ce vrei, dar lasă-mi mâinile, degetele care desenează forme ciudate în aer şi în mine, apăsând pe răni ca să le cicatrizeze şi pe ochii pentru a-i ţine închişi. Ele ştiu exact unde mă doare.

Ea: Am să le las doar cât să le simţi căldura, să te învăluie şi să le duci lipsa în fiecare secundă de acum încolo.

El: Dar nu poţi să mă laşi singur aici!

Ea: Nu te las singur... Voi fi înlocuită de absenţa mea, avem aceeaşi formă, te va ajuta să înduri frigul, doar că-i goală şi n-are degete sau gust.

El: Dar rănile? Ochii?

Ea: Lasă rănile să curgă şi ochii să se deschidă.

... is sometimes the best way to find yourself.



Imprimând cu poveştile din noi fiecare centimetru străbătut.






Minu Blue şi-a ei lume infinită