Privire de ansamblu
Filed Under (Panorame,Sibiu,Sighisoara ) by Ana Onici on 28 August 2009
Posted at : 10:01 PM
sau îmbrăţişarea clădirilor cu ochii.
Prin gânduri şi prin vise nenăscute...
Prin ochi şi prin încadrări timide...
Prin gură şi prin sunete şoptite...
Prin urechi şi prin adieri ovale...
Prin nas şi prin mirosul în culori...
Prin mâini şi prin atingeri moi...
Prin tălpi şi prin paşi pierduţi în regăsire...
Prin mine şi prin călătoriile unei realităţi absurde.
Prin ochi şi prin încadrări timide...
Prin gură şi prin sunete şoptite...
Prin urechi şi prin adieri ovale...
Prin nas şi prin mirosul în culori...
Prin mâini şi prin atingeri moi...
Prin tălpi şi prin paşi pierduţi în regăsire...
Prin mine şi prin călătoriile unei realităţi absurde.
"mă gândesc la ea" spuse el, cu vocea tremurândă, cu emoţii care îl pot înălţa şi coborâ simultan, cu dorinţa ca ecoul acelor simple cuvinte să nu se spargă de un zid prea gros, ci să găsească fisuri, fisuri fine şi delicate, prin care să se strecoare încet, dar sigur fiecare rotunjire din fiecare literă.
"mă gândesc la ea" spuse el, vorbind cu absenţa, împărtăşindu-i acest secret, această concluzie nostalgică ce adună şi comprima trăiri intense, atât de intense încât nu s-au inventat vocale şi consoane pentru a le descrie în toată profunzimea lor.
"mă gândesc la ea" spuse el, pentru că ea e departe, dar nicicând n-a fost mai aproape. În minte, în vis şi în celule. În vieţi anterioare, în vieţi viitoare. În prezentul desenat în forme geometrice bruşte şi clare, dar cu mici bucle care ştiu să coloreze o existenţa.
"mă gândesc la el" spuse ea, cu vocea tremurândă, cu emoţii care o pot înălţa şi coborâ simultan, cu dorinţa ca ecoul acelor simple cuvinte să nu se spargă de un zid prea gros, ci să găsească fisuri, fisuri fine şi delicate, prin care să se strecoare încet, dar sigur fiecare rotunjire din fiecare literă.
"mă gândesc la el" spuse ea, vorbind cu absenţa, împărtăşindu-i acest secret, această concluzie nostalgică ce adună şi comprima trăiri intense, atât de intense încât nu s-au inventat vocale şi consoane pentru a le descrie în toată profunzimea lor.
"mă gândesc la el" spuse ea, pentru că el e departe, dar nicicând n-a fost mai aproape. În minte, în vis şi în celule. În vieţi anterioare, în vieţi viitoare. În prezentul desenat în forme geometrice bruşte şi clare, dar cu mici bucle care ştiu să coloreze o existenţa.
"mă gândesc la ea" spuse el, vorbind cu absenţa, împărtăşindu-i acest secret, această concluzie nostalgică ce adună şi comprima trăiri intense, atât de intense încât nu s-au inventat vocale şi consoane pentru a le descrie în toată profunzimea lor.
"mă gândesc la ea" spuse el, pentru că ea e departe, dar nicicând n-a fost mai aproape. În minte, în vis şi în celule. În vieţi anterioare, în vieţi viitoare. În prezentul desenat în forme geometrice bruşte şi clare, dar cu mici bucle care ştiu să coloreze o existenţa.
"mă gândesc la el" spuse ea, cu vocea tremurândă, cu emoţii care o pot înălţa şi coborâ simultan, cu dorinţa ca ecoul acelor simple cuvinte să nu se spargă de un zid prea gros, ci să găsească fisuri, fisuri fine şi delicate, prin care să se strecoare încet, dar sigur fiecare rotunjire din fiecare literă.
"mă gândesc la el" spuse ea, vorbind cu absenţa, împărtăşindu-i acest secret, această concluzie nostalgică ce adună şi comprima trăiri intense, atât de intense încât nu s-au inventat vocale şi consoane pentru a le descrie în toată profunzimea lor.
"mă gândesc la el" spuse ea, pentru că el e departe, dar nicicând n-a fost mai aproape. În minte, în vis şi în celule. În vieţi anterioare, în vieţi viitoare. În prezentul desenat în forme geometrice bruşte şi clare, dar cu mici bucle care ştiu să coloreze o existenţa.
Newer Posts
Subscribe to:
Posts (Atom)
