Necuvintele

Cu drag... şi dor...

Valuri sărat-pustiite. Nisip galben-uitat. Vânt îngăduitor-nostalgic. Amestec armonios. Ne permite să ne aruncăm în pântecele unei mame care ne aşteaptă solitar. Uneori calmă, alteori zbuciumată. Păşim spre ea dezbrăcaţi. De orice calitate, de orice defect... Fiinţe ideale, abandonate, într-un context de-un albastru-pur. Fără ezitare, ne acceptă.



Contextul se schimbă, fiinţele ideale redevin oameni. Cu nenumărate calităţi, cu infinite defecte.



Dar ea e acolo. Chiar în tine. Te îndeamnă să priveşti şi să trăieşti...




...marea de visare

Je me promenerai dans l'oubli jusque mes pieds saingnent, en tombant dans la desolation.

Tăinuite în spatele unor braţe aparent uscate. Prin ele palpită viaţa.
Ocrotite de atingeri verzi. Sacrificiul delicat al unei frunze.

Ascund poveşti şi realităţi alternative. De noi, trecători prin această lume, noi, care ne oprim o clipă din drumul nostru solitar, dramatic, fără sens sau destinaţie şi avem revelaţia unor ziduri şi a unei fereastre, în care se zbat paşii unui alt drum. Solitar, dramatic, fără sens sau destinaţie.

Poate că păşim pe acelaşi asfalt. Poate că respirăm acelaşi aer. Nu ar fi mai îmbietor drumul în doi?

Dar oare cum să uiţi de sacrificiul delicat al unei frunze?

Hai să simţim hotelul în care
Trăiesc poveşti ce strigă
Şi prin pereţi să iasă vocea,
Cu disperări în non-culori
Şi cu tăceri oftate

Hai să privim cum zidul
Se sparge-n mii de rânduri,
Topeşte aşteptări ce dor,
Arzând distanţe reci şi surde,
Lipindu-ne cu gri suflarea

Hai să trăim hotelul şi ale lui suspine,
Mirându-ne, printr-o fereastră spartă,
De alte vieţi şi de afară,
De păşi care scâncesc şi care uită,
Că în ruine de clădiri sau oameni
A existat cândva o viaţă...