Necuvintele

Locuitori ai aceleiaşi celule.



Gemeni in uterul spaimei.

Frânturi de viaţă neglijate, înăbuşite de zbuciumul surd şi delirant al creşterii.
Imagini ce apar cu teamă şi dispar brutal. Pentru că sunt lovite. Pentru că respiră în alb, în negru şi în prea multe amestecuri vagi de gri. Mai ţii minte ce miros avea aerul respirat în culori?





Este ideal să ajungi un om mare. Dar oamenii cu adevărat mari sunt cei care încă ştiu... de copilul din ei... care zâmbeşte timid şi întinde braţele. Ascultă-l, priveşte-l şi miră-te. Vei rămâne surprins... ştie atât de multe.

...ziduri bătrâne. Înţelepte. Care strigă doar cât să te facă să întorci privirea către ele. Respectă-le şi nu trece indiferent. Opreşte-te o clipă.



Uită-te.



Simţi?

...te-ai putea privi căzând...



...bucată cu bucată...




...la nesfârşit?

...cu ale lui ruine.

Zile care se concentrează în tine. Zile care te concentrează în ele.