Necuvintele

Când viaţa nu te mai încape
Când ea a devenit prea mică
Te strânge, te loveşte
şi-ţi desenează pe pielea rece vânătăi,
Când totul pare interzis şi
nu poţi să sapi coşmarul minţii,
nu poţi să scoţi veninul printr-un urlet,
nu poţi să smulgi privirea din pământ,
nu poţi să tragi de nori cu dinţii,
nu poţi să-nfigi o unghie-n nisipul ud,
nu poţi să simţi cum vântul muşcă,
nu poţi să guşti o gură mută,
nu poţi să plângi un ochi închis,
nu poţi să rupi astăzi de ieri,
nu poţi să tai o oră moartă,
nu poţi să mori doar că ţi-e dor,
nu poţi să-ntorci din drum un gând,
nu poţi să spargi c-o piatră ziua
nu poţi să taci în linişti crude,
nu poţi să ţipi când totu-i surd,
nu poţi să tremuri în cădere,
nu poţi să cazi mai mult de-atât,
nu poţi s-aştepţi să vină pasul,
nu poţi să arzi distanţe-n palmă,
nu poţi să stingi distanţe-n pleoape,
nu poţi să uiţi că te-ai pierdut,
nu poţi să-nchizi durerea-n coaste,
Abandonează-te, primind un vis de împrumut
E bun, e blând, mototolit la colţuri
Ar trebui să-l ştergi puţin de praf
Trăieşte-l ca şi cum ar fi al tău
Dar nu uita, ascultă bine
Închide ochii, strâns închişi,
N-ai voie să trişezi, să vezi,
Nu poţi să...